Infectia de shunt in cazul hidrocefaliei Introducerea unui drenaj pentru lichidul cefalo-rahidian este cea mai frecventa interventie chirurgicala in centrele de neurochirurgie pediatrica. Acum jumatate de secol un diagnostic de hidrocefalie reprezenta un prognostic terminal sau cel putin devastator din punct de vedere intelectual. De la introducerea shunturilor, acum 50 de ani, lucrurile s-au schimbat radical si pot permite o viata absolut normala celui care il poarta. Toate sistemele de drenaj ventricular contin un cateter ventricular, o valva unidirectionala, si un cateter distal care se termina in peritoneu, sistemul venos sau rareori in pleura. In hidrocefalie un exces de lichid cefalo-rahidian (LCR) se acumuleaza in ventriculii cerebrali rezultand o crestere a presiunii intracraniene. Aceasta nu este o boala ci este rezultatul a numeroase conditii care afecteaza fatul, nou-nascutul sau copilul. In cazul shunturilor pot aparea doua probleme majore amenintatoare de viata: infectia si obstructia shuntului. Un studiu multicentric a relevat o rata a infectiilor primului shunt de 8%. La copiii ce au beneficiat pentru prima oara de un shunt 40% nu mai functioneaza pana la sfarsitul primului an si 50% pana la sfarsitul celui de al doilea.
Pentru hidrocefalia infantila rata mortalitatii la pacientii shunt dependenti este de 1% pe an. Aceasta statistica poate parea inspaimantatoare, dar exista o diferenta in functie de cauza hidrocefaliei. De asemenea, decesele sau deteriorarea neurologica permanenta apar pentru ca pacientii nu pot avea acces imediat la clinici medicale specializate in astfel de probleme. Pacientii dependenti de shunt trebuie sa fie constienti ca shuntul lor poate sa nu mai functioneze in orice moment. Printre pacientii pediatrici majoritatea infectiilor de shunt apar relativ repede de la montarea cateterului. 92% dintre infectii au aparut in primele de 3 luni de la montarea drenajului. Cel mai important factor de risc pentru infectia de shunt este varsta la care se monteaza shuntul. Copiii pana in 6 luni au o rata a infectiilor de 19% iar cei peste 6 luni de 7%. Alti factori de risc sunt reprezentati de: nivelul educational al chirurgului, durata interventiei chirurgicale, folosirea antibioticelor inainte si dupa operatie, pozitia cateterului distal, tipul de shunt, motivul pentru care a fost montat shuntul, disrafismele spinale si reviziile anterioare.
Infectia de shunt poate include urmatoarele simptome: cefalee, letargie, ameteala si varsaturi. Copiii mici pot deveni usor iritabili sau in cazurile mai severe apneici sau bradicardici. In plus ei pot prezenta febra, tulburari de mers, crize, tulburari de vedere, dureri abdominale, eritem sau edem de-a lungul cateterului. Orice suspiciune a parintilor asupra acestor simptome ar trebui sa ii alerteze si sa ceara un sfat medical avizat. La copiii mici care au inca o fontanela anterioara deschisa parintii pot fi instruiti sa urmareasca acasa, pe langa simptomele enumerate mai sus, si presiunea la nivelul fontanelei anterioare zilnic (daca aceasta este deprimata sau bombata) si perimetrul cranian saptamanal.
	Exista studii care demonstreaza ca nivelul de inteligenta al copiilor dependenti de shunt care au avut cel putin o infectie de shunt este mult mai mic fata de cei care nu au avut infectii de shunt. Este evident insa ca tratarea unei infectii de shunt de la primele simptome are un prognostic mult mai bun decat o infectie care este netratata de cateva zile de exemplu. Pe langa tratamentul clasic al hidrocefaliilor exista si o alta metoda minim invaziva si anume endoscopia. Nu orice forma de hidrocefalie se poate trata endoscopic. Totusi pentru a putea afla daca un copil poate fi tratat endoscopic este esential ca parintii sa se adreseze centrelor specializate care au atat specialistii cat si aparatura necesare. Exista posibilitatea ca printr-o operatie simpla un copil sa fie tratat de hidrocefalie si sa nu fie dependent de un shunt si de problemele care pot aparea ulterior.